Biblia şi vârful de audienţă pe Twitter

Iniţiativa Bisericii Adventiste de încurajare la citirea integrală a Bibliei a atins, săptămâna aceasta, vârful audienţei pe Twitter, pentru câteva ore.

Hashtag-ul #RPSP, un acronim pentru „Animat de Cuvântul Lui” în limba portugheză şi spaniolă, a fost pe prima poziţie în topul brazilian al subiectelor pe Twitter, fiind pe primul loc în indexul celor mai discutate subiecte printre utilizatorii brazilieni ai reţelei de microblogging.
Proiectul „Animat de Cuvântul Lui” a fost lansat în luna aprilie cu obiectivul de a-i motiva pe oameni să citească Bibia, câte un capitol pe zi, până în 2015, când va avea loc o reuniune mondială a reprezentanţilor bisericii. Planul este ca toţi participanţii să termine de citit Scriptura până când delegaţii care vor reprezenta cei 17 milioane de membri din întreaga lume se vor aduna la reuniunea mondială şi vor citi capitolele finale împreună, în cadrul unei ceremonii.
Ideea de a transpune programul şi pe Twitter a luat naştere spontan printre utilizatorii de Internet, relatează Adventist News.

Utilizatorii Twitter folosesc reţeaua pentru a discuta opinii legate de ceea ce citesc. Jurnalistul Michelson Borges a creat un blog pe care adaugă diverse comentarii la fiecare capitol. „Vreau ca lumea să ştie ce bine e să citeşti cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi. Este bun pentru mine şi doresc acelaşi bine şi altora,” a declarat jurnalistul.
Adaptare mesajelor religioase la spaţiul virtual a cunoscut un adevărat boom în ultimii ani. Numeroşi lideri religioşi s-au arătat în favoarea utilizării reţelelor sociale pentru a disemina mesajul Evangheliei.

Şi Papa binecuvântează reţelele

La începutul acestui an, Papa Benedict al XVI-lea declara că nivelul la care a ajuns comunicarea online demonstrează neliniştea fiinţei umane care caută neîncetat adevăruri care să îi ofere sens şi speranţă. De aceea, el a numit reţelele sociale şi motoarele de căutare “începutul comunicării pentru mulţi oameni care căută sfaturi în ceea ce priveşte direcţia bisericii” şi îndrumă către o practică mai puţin controversată: echilibrarea vieţii online cu cea reală.
Suveranul pontif i-a încurajat pe utilizatorii online să fie deschişi şi sinceri în actul comunicării şi să nu confunde cunoştinţele online cu prieteniile profunde şi de durată. “Este important să vă amintiţi mereu că o cunoştinţă din lumea virtuală nu poate să ia locul interacţiunilor directe”, a precizat .
Bisericile conştientizează natural beneficiile reţelelor sociale, chiar dacă unii ar putea numi drept exagerări pagini precum profilul Facebook al Fecioarei Maria sau a Arhanghelului Mihail. Unele instituţii plătesc chiar şi 200$ pentru prezenţa lor în aplicaţia MyChurch, de pe cea mai populară reţea socială online. Slujbele religioase nu se mai transmit doar pe site-ul bisericii. Ele pot fi urmărite de pe o bancă virtuală a bisericii din SecondLife, iar predica poate fi citită şi de pe Twitter.

Ce efecte se văd?

Cu toate acestea, promovarea intensivă a instituţiilor religioase în mediul online nu aduce rezultate satisfăcătoare. Cel puţin aşa reiese dintr-un recent raport Pew Religion Forum, care arată că, mai puţin de unul din cinci tineri americani recunoaşte că ar fi afiliat unei organizaţii religioase sau că ar participa regulat la întâlnirile bisericii.

Pe de altă parte, acelaşi raport arată şi că „tinerii nu sunt mai puţin convinşi decât predecesorii lor de existenţa unor standarde absolute pentru bine şi rău”. De asemenea, sondajul a relevat că deşi mai puţini tineri au astăzi o viaţă de rugăciune activă, cei care se roagă o fac mai des decât tinerii din generaţiile precedente.

 

Переводчик Google

МЕЖДУНАРОДНЫЕ НОВОСТИ

Новогоднее поздравление президента Евро-Азиатского дивизиона

Соломон, приглашенный взойти на царский престол, просил Господа: «Я отрок малый, не знаю ни моего...

ИНФОРМАЦИОННЫЙ БЮЛЛЕТЕНЬ

ЖИЗНЬ ЦЕРКВИ АСД г.Флорешты

ВСЮ ИНФОРМАЦИЮ МОЖНО НАЙТИ ЗДЕСЬ...

Просмотр Группы Документов

КНИГИ ДУХА ПРОРОЧЕСТВА

ЕЖЕДНЕВНЫЕ ЧТЕНИЯ

ТЕЛЕКАНАЛ

ВСЁ О БИБЛИИ

АДВЕНТИСТСКИЙ ВЕСТНИК

ЖУРНАЛЫ

МОЛИТВЕННЫЕ ЧТЕНИЯ-2018